Am cumpărat cartea din alta parte. O sa încerc un review spoiler free pentru ca eu nu prea am găsit.
Multumesc Este o carte buna de genul dark fantasy cu magie, vrăjitori și creaturi fantastice. Povestea e mai puțin Harry Potter și mai mult the Chilling adventures of Sabrina, serialul de pe Netflix, (nu e nicio legătură între personajele principale exceptand numele).
Povestea o urmărește in principal pe Sabrina, o fata care nu e asa de normala pe cât se credea care se trezește implicata în tot felul de probleme fără voia ei. Majoritatea personajelor sunt bine dezvoltate și mai toate au povesti personale și o viata pe lângă a însoți eroina peste tot. Chiar as spune ca sunt anumite povesti pe care mi-aș fi dorit ca autoarea sa le fi dezvoltat mai mult (precum cea a mamei Sabrinei, a Cameliei și a Anelyzei și a Evei).
Sabrina este o eroina interesanta. Desi are o personalitate puternica, nu este perfecta, iar când greșește nu e asa ușor iertata de restul personajelor. Are o problema de anger management și nu prea se gândește la consecințele faptelor ei, dar e un personaj placubil. Exista un un fir narativ romantic care e important (având impact asupra povestii), dar acesta nu e subiectul principal. Sabrina și iubitul ei având ambii percepții diferite despre cum trebuie rezolvate conflictele. Nu e atotștiutoare, iar uneori asta e și un minus întrucât sfârșești la fel de înceață precum personajul și la fel de neîncrezător în informațiile primite. Exista personaje “negative”, dar marile probleme apar mai mult din felul în care Sabrina reacționează la ce se întâmplă în jurul ei.
Descrierile sunt minunate, pasajele lui Nimeni sunt un adevărat deliciu (fiecare capitol începe cu un paragraf scris de Nimeni pe Piatra infinitului care e oarecum diferit ca ton stilistic fata de carte, dar în legătură strânsă cu acțiunea), acțiunea decurge lin și repede. Nu te plictisești și sunt multe detalii ale acestei noi lumi la care trebuie sa fi atent pentru a te putea imersa în ea.
Cartea însă nu e perfecta. Cred ca e prea scurta și mi-aș fi dorit ca autoarea sa intre în mai multe detalii privind celelalte personaje sau slujba Sabrinei. Finalul a fost neașteptat și nu pot spune ca a fost cel dorit de mine.
În concluzie: Recomand! Povestea și personajele sunt interesante și originale, nu e o carte mare și se citește ușor. Prețul e acceptabil și coperta e frumoasa