Pierdut Geniu de Irina Dumitru

Pentru că nu prea mă împac cu cărțile YA, am început Pierdut Geniu cu ceva reticențe și așa am descoperit o poveste interesantă, a geniului Mark, un tânăr cu tulburare din spectrul autist, care are preocupări științifice complexe și pe care îl caută cele mai importante organizații internaționale.

Pentru că este pe cale să ofere lumii o invenție extraordinară, pe urmele lui sunt și persoane deloc bineintenționate, care vor să ajungă cu orice preț la cercetările lui și pe el.

Pierdut Geniu este un thriller cu adolescenți, în care sunt surprinse și emoțiile specifice unei vârste a tranziției, așa cum se întâmplă în cazul Arianei. Aceasta este afectată atât de dispariția misterioasă a prietenului său, cât și de situația complicată din propria familie. Ariana se descrie ca o adolescentă solitară, cel mai bun prieten al ei fiind Mark. Are o prietenă, alături de care iese la cumpărături, dar în care nu are încredere, ținând secretă problema dispariției lui Mark. Ariana este izolată chiar și de propria familie, dominată de un tată autoritar și cu idei fixe.

Mark este fascinant prin reacțiile complet neașteptate, aproape copilărești, dar specifice bolii de care suferă. Geniul Mark este complet nepriceput când vine vorba de relații cu cei din jur și se comportă cu stângăcie, punând-o pe Ariana în mai multe situații neplăcute, periculoase chiar.

Deși aparent Mark ar putea fi o bătaie de cap pentru oricine, în momentul în care dispare, Ariana pleacă pe urmele sale, pentru a-l găsi. Cercetările acesteia, apariția unui nou personaj, despre care fata nu se poate decide dacă este sau nu de încredere, prietenul tocilar care îl ajută pe Mark și informațiile care apar despre cercetările acestuia, fac ca povestea să te țină prins de la început și până la final.

Mi-ar fi plăcut ca romanul să fie ceva mai descriptiv, dar poate că acesta este de fapt farmecul lui, acela de a strecura informație printre rânduri, fără să insiste asupra ei, astfel încât citirorul să se întoarcă la detaliile lăsate în urmă.

Unde a dispărut Mark și cum îl găsește Ariana? Cei doi sunt doar prieteni sau este ceva mai multe între ei? Este de încredere străinul? Cum va rezolva Ariana conflictul cu tatăl ei? Își va urma visul de a face o facultate de artă? Pentru a afla răspunsul la toate aceste întrebări, citește Pierdut geniu de Irina Dumitru.

Leave a Comment